Controlul traiectoriei este componenta unui sistem robotic sau autonom responsabilă cu executarea precisă a unei mișcări planificate, ajustând continuu comenzile transmise actuatorilor (motoare, servomotoare, roți) pentru ca poziția și viteza reală ale sistemului să urmeze cât mai fidel traiectoria dorită, calculată în etapa de planificare.
Diferența esențială față de planificarea traseului este că planificarea decide „ce drum trebuie urmat”, în timp ce controlul traiectoriei se ocupă de „cum se execută efectiv acest drum” în timp real, compensând inevitabilele abateri cauzate de frecare, inerție, teren neuniform sau perturbații externe (vânt, pentru o dronă; alunecarea roților, pentru un robot terestru).
Tehnicile clasice de control al traiectoriei se bazează pe bucle de control feedback, precum controlerele PID (Proporțional-Integral-Derivativ), care ajustează continuu comanda pe baza diferenței dintre poziția dorită și poziția reală măsurată de senzori. Sistemele mai avansate folosesc control predictiv model (MPC — Model Predictive Control), care anticipează comportamentul viitor al sistemului pe un orizont scurt de timp și optimizează comanda curentă ținând cont de constrângeri fizice (viteză maximă, accelerație maximă, limite ale actuatorilor).
Controlul precis al traiectoriei este critic pentru aplicații precum brațele robotice industriale (care trebuie să urmeze trasee exacte pentru sudură sau asamblare), dronele (stabilizare în vânt, aterizare precisă) și vehiculele autonome (menținerea benzii de circulație, viraje line, frânare controlată).
