Analiza sintactică (parsing), în contextul procesării limbajului natural, este procesul de determinare automată a structurii gramaticale a unei propoziții — identificarea părților de vorbire, a relațiilor dintre cuvinte (subiect, predicat, complement) și a ierarhiei sintactice care organizează cuvintele într-o frază coerentă din punct de vedere gramatical.
Rezultatul unei analize sintactice este de regulă reprezentat sub forma unui „arbore sintactic”, unde nodul rădăcină reprezintă întreaga propoziție, iar ramurile succesive descompun propoziția în componente din ce în ce mai mici — de exemplu, o propoziție se descompune în grup subiect și grup predicat, iar grupul predicat se descompune la rândul lui în verb și complementele sale.
Există două abordări principale ale analizei sintactice: analiza în constituenți (care identifică grupuri ierarhice de cuvinte, precum sintagme nominale sau verbale) și analiza în dependențe (care se concentrează direct pe relațiile gramaticale dintre perechi de cuvinte, precum relația subiect-verb sau verb-complement), aceasta din urmă fiind în prezent mai populară în aplicațiile practice de NLP datorită simplității computaționale.
Analiza sintactică corectă este o componentă fundamentală pentru multe aplicații de procesare a limbajului: traducerea automată (înțelegerea structurii gramaticale a propoziției sursă pentru a genera o traducere corectă gramatical), extragerea de informații (identificarea cine face ce cui, într-un text), verificarea gramaticală automată și motoarele de căutare avansate, care trebuie să înțeleagă relațiile gramaticale pentru a interpreta corect întrebări complexe formulate în limbaj natural.
