Detectarea mișcării (motion detection) este o tehnică de viziune computerizată care identifică automat zonele dintr-o secvență video în care apare mișcare, prin compararea cadrelor succesive și analizarea diferențelor semnificative de pixeli între ele.
Metodele clasice de detectare a mișcării compară pur și simplu intensitatea pixelilor între cadre consecutive — o diferență semnificativă într-o regiune indică prezența mișcării în acea zonă — dar aceste metode sunt sensibile la false pozitive cauzate de schimbări de iluminare, umbre în mișcare sau zgomot din senzorul camerei. Sistemele moderne, bazate pe inteligență artificială, folosesc rețele neuronale antrenate să distingă mișcarea „relevantă” (o persoană, un vehicul) de perturbații ireleveante (frunze mișcate de vânt, reflexii, schimbări de lumină), reducând semnificativ alarmele false.
O tehnică asociată importantă este fluxul optic (optical flow), care nu doar detectează unde apare mișcare, ci estimează și direcția și viteza exactă a fiecărui punct în mișcare din imagine, permițând analize mai sofisticate precum estimarea traiectoriei unui obiect sau clasificarea tipului de mișcare observată.
Aplicațiile practice ale detectării mișcării sunt vaste: sistemele de securitate și supraveghere video declanșează alerte sau înregistrarea doar atunci când este detectată mișcare relevantă, economisind spațiu de stocare și atenție umană; sistemele de siguranță auto (frânare automată de urgență) detectează mișcarea bruscă a pietonilor sau vehiculelor din fața mașinii; jocurile video și interfețele controlate prin gesturi folosesc detectarea mișcării pentru control fără atingere fizică; iar monitorizarea faunei sălbatice folosește camere cu detectare de mișcare pentru a captura automat imagini ale animalelor, fără prezența constantă a unui om.
