Navigația autonomă este capacitatea unui robot, vehicul sau dronă de a se deplasa dintr-un punct în altul fără control uman direct, combinând percepția mediului, localizarea proprie, planificarea traseului și execuția mișcării într-un sistem integrat care funcționează în timp real.
Procesul complet de navigație autonomă implică, de regulă, patru etape: percepția (colectarea de date despre mediu prin camere, LiDAR, radar și senzori IMU), localizarea (determinarea poziției exacte a agentului în mediu, adesea prin tehnici SLAM care construiesc simultan o hartă și se localizează pe ea), planificarea (calcularea unui traseu sigur și eficient către destinație, evitând obstacolele cunoscute și pe cele detectate în timp real) și controlul (traducerea planului de traseu în comenzi concrete pentru motoare, direcție și frânare).
Nivelurile de autonomie variază semnificativ în funcție de complexitatea mediului: navigația într-un depozit structurat, cu trasee predefinite și obstacole limitate, este considerabil mai simplă decât navigația pe drumuri publice, unde vehiculul trebuie să interacționeze sigur cu pietoni, cicliști și alte vehicule, respectând simultan regulile de circulație.
Aplicațiile practice acoperă un spectru larg: roboții mobili din depozite și fabrici, dronele de livrare și inspecție, vehiculele autonome de transport (de la mașini personale la camioane de marfă pe distanțe lungi), roboții de curățenie casnici și industriali, și roboții de asistență în spitale, care transportă materiale medicale între secții fără supraveghere umană constantă.
