Odometria vizuală este o tehnică folosită în robotică și navigație autonomă care estimează poziția și orientarea unui robot sau vehicul în mișcare, analizând exclusiv secvențele de imagini captate de o cameră (sau mai multe camere) montată pe acesta, fără a se baza pe GPS sau alți senzori externi de poziționare.
Principiul de funcționare urmărește modul în care caracteristici vizuale distinctive — colțuri, texturi, muchii — se deplasează între cadre succesive ale unui flux video: pe măsură ce camera se mișcă, aceste puncte de referință se deplasează în imagine într-un mod predictibil, determinat geometric de mișcarea reală a camerei. Analizând matematic aceste deplasări aparente, algoritmul poate reconstrui traiectoria de mișcare reală a camerei — și implicit a robotului pe care aceasta este montată — cu o precizie remarcabilă pe distanțe scurte și medii.
Un avantaj esențial al odometriei vizuale este independența de infrastructură externă: funcționează la fel de bine în interior, sub copertaj dens sau în tuneluri, unde semnalul GPS este slab sau complet absent — situații frecvente pentru roboții de depozit, drone de interior sau vehicule autonome care operează în medii urbane dense, cu clădiri înalte care blochează semnalul satelital.
Limitarea principală este acumularea treptată de erori mici (deriva) pe măsură ce distanța parcursă crește, similar odometriei clasice bazate pe rotația roților — motiv pentru care sistemele de navigație robuste combină odometria vizuală cu alte surse de date (IMU, GPS atunci când este disponibil, sau relocalizare periodică față de repere cunoscute) prin tehnici de fuziune senzorială, corectând periodic deriva acumulată.
